Judetul Arad

Judetul Arad este situat in partea de vest a tarii si cuprinde teritorii din regiunile Banat (circa 1/4 din suprafata) si Crisana (circa 3/4 din suprafata). Se intinde pe o suprafata de 7.754 km², are o populatie de circa 475.000 locuitori si are resedinta de judet la Arad. La nord si nord-est se invecineaza cu judetul Bihor, la est cu judetul Alba, la sud-est cu judetul Hunedoara, la sud cu judetul Timis iar la vest cu Ungaria. Din punct de vedere administrativ se imparte in 10 orase: Arad (municipiu), Chisineu-Cris, Curtici, Ineu, Lipova, Nadlac, Pancota, Pecica, Santana si Sebis; 68 de comune si 270 de sate.

Etnografie

Tara Zarandului, intinsa de o parte si de alta a raului Crisul Alb, pe versantul vestic al Muntilor Apuseni, este una dintre cele mai renumite rezervatii de traditii, ce conserva inca portul popular si datinile arhaice.

Este o alta lume, cu peisaje de basm, despre care Avram Iancu zicea ca este cea mai frumoasa si cu oamenii cei mai primitori, cum nu se mai gaseste niciunde. Aici painea inca se mai face in cuptoare acasa iar fetele nu se marita fara lada de zestre frumos lucrata in lemn. Din mainile motilor criseni, locuitorii Tarii Zarandului, inca mai ies unelte stravechi de lemn, furci, ciubere, donite si fluiere. Femeile se ocupa si acum cu inflorarea camasilor cu broderii in rosu si negru iar in fiecare gospodarie se gasesc obiecte de ceramica populara faimoase in toata Valea Crisului si nu numai.

Buteni este renumit pentru hainele din blana de oaie, sube si cojoace, iar Birchis si Bata pentru vestele frumos lucrate. Casele vechi au pridvor si talpi din stejar iar pe "ruda" din camera de la strada atarna, ca si in urma cu sute de ani, tesaturile impodobite cu frumoase cusaturi.

Galerie Foto

  • Palatul Cultural Arad
  • Arad. Parcul Reconcilierii - Statuia Libertatii
  • Biserica romano-catolica. Cetatea Aradului
  • Arad. Palatul Administrativ. Primaria Arad
  • Catedrala Ortodoxa Sfanta Treime
  • Teatrul Clasic "Ioan Slavici"
  • Colegiul national "Mosie Nicoara"
  • Manastirea Sf. Simion Stalpnicul Gai
  • Strandul Neptun
  • Arad. Parc. Polivalenta
  • Arad Parcul Reconcilierii
  • Castele Solymosy